Facebook/Maia Sandu

Guvernul va aloca bani pentru reparația sălii unde se antrenează ansamblul „Hecenii”

Guvernul va aloca 1,3 milioane de lei pentru reparația sălii în care se antrenează membrii ansamblului „Hecenii” din satul Heciul Nou. Premierul Dorin Recean a vorbit despre asta în cadrul ședinței de Guvern și a menționat că banii vor fi luați din fondul de rezervă.

 

”Noi cu toții suntem mândri de tinerii ne-au dus faima la „Românii au Talent”. În același timp, când colegii noștri au fost și au văzut în ce condiții ei se antrenează s-a descoperit că este nevoie să îi ajutăm. Acolo, înțeleg că este nevoie de o reparație de circa 1,3 milioane de lei. Vă rog să pregătiți hotărârea de Guvern prin care vom aloca urgent acești bani din fondul de rezervă al Guvernului. Pe de altă parte, vă rog, domnul Prodan, la rectificarea bugetară să avem în vedere acest ansamblu pentru finanțare”, a spus premierul.

Amintim că,  ansamblul „Hecenii” din satul Heciul Nou, Sângerei a ajuns în atenția autorităților, după ce tinerii au mărturisit în cadrul unei emisiuni de talente de peste Prut că au rămas fără sala unde se antrenau. Șefa statului, Maia Sandu, a solicitat atunci Guvernului să se implice. Ulterior, aceștia au venit în vizită la Președinție.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media