Respectul față de angajații statului ar putea deveni obligatoriu prin lege, în România. Guvernul de la București a anunțat că susține un proiect de lege care prevede sancțiuni pentru persoanele care se comportă agresiv sau jignitor față de polițiști, profesori, jandarmi ori funcționari publici. Amenzile propuse pot ajunge până la 20.000 de lei românești (aproximativ 78.000 de lei moldovenești), transmite Digi24.
Potrivit proiectului, vizitele și interacțiunile cetățenilor cu reprezentanții instituțiilor statului trebuie să se desfășoare într-un climat civilizat. Cei care manifestă un comportament agresiv sau adresează injurii funcționarilor publici riscă amenzi între 5.000 și 20.000 de lei românești.
Totodată, persoanele care refuză să respecte programul instituției sau indicațiile angajaților pot fi evacuate din sediul autorității respective.
Proiectul a fost propus în contextul în care tot mai mulți angajați ai statului au fost agresați verbal sau fizic de cetățeni nemulțumiți în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.
								
											
						
						
						
						
						
						
						
						

