Guvernul respinge acuzațiile lansate de Veronica Dragalin: „Să fie prezentate probe, altfel rămân simple afirmații”

Guvernul a reacționat la acuzațiile făcute de fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, care i-a vizat direct pe președinta Maia Sandu, premierul Dorin Recean și membrul CSM, Ion Guzun. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că instituția respinge categoric acuzațiile lansate în scrisoarea Veronicăi Dragalin și solicită prezentarea unor dovezi concrete.

„Poziția premierului este clară – în cazul în care există probe, acestea trebuie prezentate. În caz contrar, vorbim doar despre acuzații lansate în spațiul public, cu un anumit scop”, a spus Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Declarația vine în contextul în care, în timpul unei ședințe a CSM, avocata magistratei Mariana Ursachi a făcut public un document semnat de Dragalin. În această scrisoare, fosta șefă a PA afirmă că, în 2023, Maia Sandu și Dorin Recean i-ar fi solicitat o listă cu procurorii „integri” care ar putea promova vettingul. De asemenea, Dragalin susține că Ion Guzun ar fi sugerat inițierea unor cauze penale împotriva unor judecători ai Curții Supreme de Justiție.

Atât Maia Sandu, cât și Ion Guzun au respins acuzațiile. Șefa statului a calificat afirmațiile drept neadevărate, în timp ce membrul CSM a spus că acestea fac parte dintr-o „strategie de apărare a magistraților vizați”.

CITEȘTE ȘI Dragalin susține că Sandu și Recean i-au cerut o listă cu procurori „integri”. Președinta neagă acuzațiile

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA