Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat că lucrările de construcție a Liniei Electrice Vulcănești-Chișinău avansează conform planului. De asemenea, Vodă a anunțat că aceasta este o prioritate pentru noul ministrul al Ministerului Energiei.
„Lucrările de construcție a Liniei Electrice Vulcănești-Chișinău vor fi încheiate, conform indicației conducerii țării, până la sfârșitul anului 2025, adică luna decembrie, așa cum a anunțat anterior premierul Dorin Recean și cum a fost stabilit ca prioritate pentru noul ministru al Energiei, Dorin Junghietu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Ținem să amintim că șantierul de construcție a liniei s-au extins în zona localității Cenac, raionul Cimișlia. Potrivit lui Daniel Vodă, săptămâna viitoare va ajunge o nouă echipă din Turcia, care va începe lucrările în locații noi. În continuare, se desfășoară lucrările în UTA Găgăuzia, precum și în raioanele Leova, Cahul (Borceag), Taraclia și Cimișlia.
Reamintim, lucrările de construcție au început în luna aprilie a anului trecut și fac parte din Proiectul de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic, finanțat de Grupul Băncii Mondiale.
Valoarea totală a proiectului este de 61 de milioane de euro, dintre care 27 de milioane de euro sunt alocate pentru construcția Liniei.
Citește și: Construcția Liniei electrice Vulcănești-Chișinău accelerează după suplimentarea echipelor de muncitori