Guvernul condus de Ilie Bolojan a depus jurământul de învestitură luni seara, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Nicușor Dan. Alături de șeful statului român s-au aflat și liderii partidelor din coaliția de guvernare.
În discursul său, președintele Nicușor Dan a subliniat importanța stabilității politice. El a mulțumit formațiunilor care au înțeles „imperativul momentului”. Nicușor Dan a invitat noua majoritate să lucreze în interes național.
„Trebuie să recâștigăm încrederea cetățenilor în autorități. Va fi un drum lung, dar sunt optimist”, a declarat președintele.
Premierul Ilie Bolojan a punctat că noul Guvern pune capăt unei perioade marcate de instabilitate și interimate.
„Începând din această seară, ne vom dovedi dedicarea, capacitatea de muncă și responsabilitatea în serviciul României”, a spus acesta, la finalul ceremoniei.
Componența Guvernului Ilie Bolojan:
-
Ilie-Gavril Bolojan – Prim-ministru
-
Marian Neacșu, Tanczos Barna, Michael-Dragoș Anastasiu, Marian-Cătălin Predoiu, Liviu-Ionuț Moșteanu – Vicepremieri
-
Ciprian-Constantin Șerban – Ministrul Transporturilor
-
Alexandru Nazare – Ministrul Finanțelor
-
Radu Marinescu – Ministrul Justiției
-
Florin-Ionuț Barbu – Ministrul Agriculturii
-
Bogdan-Gruia Ivan – Ministrul Energiei
-
Alexandru-Florin Rogobete – Ministrul Sănătății
-
Dragoș-Nicolae Pîslaru – Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
-
Daniel-Ovidiu David – Ministrul Educației și Cercetării
-
Oana-Silvia Țoiu – Ministrul Afacerilor Externe
-
Diana-Anda Buzoianu – Ministrul Mediului
-
Petre-Florin Manole – Ministrul Muncii și Solidarității Sociale
-
Radu-Dinel Miruță – Ministrul Economiei și Digitalizării
-
Cseke Attila-Zoltan – Ministrul Dezvoltării
-
Demeter Andras Istvan – Ministrul Culturii