Guvernul a alocat peste 33 de milioane de lei pentru sportivii cu performanțe la Jocurile Olimpice

12 sportivi cu performanțe la Jocurile Olimpice și Paralimpice din vara acestui an vor fi remunerați cu premii bănești. De asemenea, de remunerare vor beneficia antrenorii, medicii și maseurii sportivilor. Hotărârea respectivă a fost aprobată de  Cabinetul de miniștri.

Câte 2,6 milioane de lei vor primi Anastasia Nichita și Ion Basoc, care au obținut medalii de argint la lupte feminine și para judo. Sportivii Denis Vieru și Adil Osmanov, deținătorii medaliei de bronz la judo, vor fi remunerați cu câte 2 milioane de lei. De aceeași sumă vor beneficia Serghei Tarnovschi și Oleg Crețul, care s-au clasat pe poziția a treia la probele canoe și para judo.

Deținătorul locului patru la proba haltere, Marin Robu, va fi remunerat cu 600 de mii de lei. Câte 300 de mii de lei vor primi Daniela Cociu, Maria Olărașu, Larisa Marinenkova și Valentin Petic. Sportivii s-au clasat respectiv pe poziția a șaptea la canoe, para powerlifting și lupte greco-romane. De un premiu de 200 de mii de lei va beneficia Gheorghe Spînu, care a ocupat poziția opt la proba de para atletism în cadrul Jocurilor Paralimpice de vară.

Antrenorii vor fi remunerați cu sume echivalente cu cele ale sportivilor, iar medicii și maseurii – cu sume cuprinse între 20 și 260 de mii de lei. În total, din fondul de rezervă, vor fi alocate peste 33 de milioane de lei.

Vreau să-i felicit și să le mulțumesc olimpicilor, familiilor lor, dar și antrenorilor, care, sunt sigur, se simt mândri pentru această performanță. Sper că aceasta este și va fi și o încurajare pentru cei care, astăzi, sunt pe locul 7, 8, dar au  perspectiva de a se ridica în clasamente”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.

Jocurile Olimpice de vară s-au desfășurat, la Paris, în perioada 26 iulie – 11 august, iar ediția Jocurilor Paralimpice a avut loc între 28 august și 9 septembrie. În premieră, în acest an, Republica Moldova a obținut 6 medalii.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA