foto: Digi24.ro

Grevă pe aeroportul din Frankfurt. Urmează proteste la Munchen. O mie de zboruri vor fi anulate

Grevă pe aeroportul din Frankfurt, unde protestează însoțitorii de bord de la Lufthansa. Mâine vor înceta lucrul cei din München. Compania aeriană estimează că va fi nevoită să anuleze o mie de zboruri, ceea ce va încurca planurile a 100.000 de pasageri.

În paralel, fac grevă și mecanicii de locomotivă și circulă doar 20% din numărul zilnic al trenurilor pe distanțe lungi. În cazul trenurilor regionale, oferta variază în funcție de zonă, scrie Digi24.

Aceasta este cea de-a şasea grevă organizată de sindicat din noiembrie 2023, la mai puţin de o săptămână după ce încetarea muncii de către mecanicii de locomotivă a cauzat dificultăţi pentru mii de pasageri.

Cea mai mare economie a Europei este perturbată de luni de zile de acţiuni sindicale, deoarece lucrătorii şi conducerea din numeroase sectoare se înfruntă asupra condiţiilor de muncă pe fondul inflaţiei ridicate şi al activităţii economice slabe.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA