Grav accident de circulație lângă satul Mihăileni, raionul Râșcani. O tânără de 23 de ani a murit, iar alta, de aceeași vârstă, a ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a derapat de pe carosabil, a lovit parapetul metalic și s-a răsturnat. Individul care conducea mașina a părăsit locul accidentului înainte de venirea poliției. Mai mult, tânărul de 25 de ani nu deține permis de conducere.
,,La fața locului, oamenii legii au constatat că un Audi, înmatriculat în alt stat, condus de un tânăr de 25 de ani, a derapat de pe carosabil, a lovit parapetul metalic și s-a răsturnat. În mașină se aflau două tinere, ambele cu vârste de 23 de ani, în calitate de pasagere”, au informat angajații Inspectoratului General de Poliție (IGP).
În urma impactului, una dintre tinere a suferit traumatisme incompatibile cu viața și a decedat în această dimineață la spitalul din Bălți. Cealaltă pasageră a fost transportată la spitalul din Rîșcani pentru îngrijiri medicale, dar a fost externată ulterior, deoarece nu a fost rănită grav.
Circumstanțele acestui caz sunt investigate de angajații Inspectoratului de Poliție Râșcani, care întreprind măsuri pentru identificarea fugarului.
,,Pe acest caz a fost inițiat un proces penal, iar oamenii legii întreprind toate măsurile pentru reținerea conducătorului auto”, au conchis responsabilii IGP.


