Un bărbat de 60 de ani s-a ales cu arsuri după ce a încercat să stingă un incediu de vegetație. S-a întâmplat în după-amiaza zilei de 16 martie la Glodeni. Potrivit IGSU, flăcările au cuprins vegetația din extravilanul localității și au afectat aproximativ 0,5 hectare de teren.
În timpul intervenției, pompierii au depistat pe iarbă un bărbat care a încercat să stingă focul de unul singur. Acesta a suferit intoxicație și arsuri de gradul I. Victima a fost preluată de echipajul medical și transportată la spital.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează că incendiile de vegetație uscată se pot răspândi rapid și pot provoca pagube semnificative mediului. Cetățenii sunt îndemnați să evite utilizarea focului în apropierea terenurilor agricole, pădurilor și zonelor de agrement, precum și să nu incendieze vegetația uscată sau deșeurile menajere.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit în 22 de cazuri de incendii de vegetație. În urma acestora au fost afectate 27 de hectare de teren.


