Germania a detectat o campanie dusă de Rusia pe platforma X. Franța a descoperit și ea o „manevră”

Ministerul de Externe german a detectat o campanie sistematică de dezinformare dusă de Rusia prin intermediul platformei X (ex-Twitter). Scopul acesteia este de a discredita ajutorul acordat de Germania Ucrainei şi de a influenţa alegerile europene şi regionale în estul ţării în acest an, potrivit publicaţiei Der Spiegel, citată vineri de EFE și Agerpres.

Publicaţia susţine că a avut acces la un raport al Departamentului de comunicare strategică al MAE german, realizat pe baza unei analize a platformei X între 20 decembrie 2022 şi 20 ianuarie 2024, care menţionează peste 50.000 de conturi false ce au difuzat peste un milion de mesaje în limba germană.

Unul dintre cele mai răspândite mesaje este o reclamaţie potrivit căreia guvernul german îşi neglijează propria populaţie pentru a ajuta Ucraina, scrie hotnews.

Franța a descoperit și ea o „manevră” coordonată de Rusia

Parisul a identificat o „manevră coordonată de Rusia” pentru a răspândi informaţii false care implică Franţa, cum ar fi presupusa prezenţă a „mercenarilor” francezi care luptă pentru Kiev în Ucraina, a anunţat vineri Ministerul Forţelor Armate, potrivit AFP.

„Serviciile de stat competente au identificat şi urmăresc manevra coordonată a Rusiei, inclusiv prin reţelele de ştiri pro-ruse şi mass-media de stat, cum ar fi Sputnik News, RT şi RIA Novosti, pentru a transmite şi amplifica aceste informaţii false”, a precizat ministerul într-un comunicat.

De la începutul conflictului din Ucraina, Franţa a fost „ţinta unei campanii ruse de dezinformare”, care s-a „intensificat” la jumătatea lunii ianuarie, după „reafirmarea sprijinului (francez) pentru Ucraina” de către Emmanuel Macron, se arată în acest text, potrivit sursei citate.

„Nu putem lăsa Rusia să câştige”, a declarat preşedintele francez la acea vreme, anunţând noi livrări de arme către Kiev.

A doua zi după aceste declaraţii, la 17 ianuarie, Ministerul rus al Apărării a susţinut că a lovit o clădire din Harkov (nord-estul Ucrainei) care servea drept „zonă de desfăşurare temporară pentru mercenari, dintre care majoritatea erau cetăţeni francezi”. Şaizeci de luptători au fost „eliminaţi” şi 20 răniţi, a transmis Moscova la acea vreme.

Cuvântul „mercenar” ales de Moscova nu este nesemnificativ. Legea franceză interzice mercenariatul, adică faptul de a lupta pentru remuneraţie în străinătate, pedepsit cu cinci ani de închisoare şi o amendă de 75.000 de euro.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media