foto:Digi24.ro

George Simion recunoaște că promisiunea de a oferi de apartamente ieftine românilor a fost doar o strategie

Candidatul la alegerile prezidențiale din România, George Simion, recunoaște că și-a atras electoratul prin promisiuni false. În cadrul unui interviu oferit pentru Digi24, Simion a declarat că oferta de apartamente la un preț de doar 35.000 de euro a fost doar o strategie de marketing.

Sunt oameni care nu au înțeles despre ce este vorba și știu că nu le-am făcut vreo propunere că le dau casă. Era vorba despre locuințe accesibile, despre locuințe sociale, parte a unui program de guvernare. A fost forma noastră de marketing și de promovare”,  a declarat George Simion, la Digi24.

Atunci când și-a depus candidatura la președinție, Geroge Simion promitea un milion de locuințe pentru români la prețuri mici si cu rate de 120 de euro pe lună. Mai mult, el s-a lăudat că în România se vor construi până la un milion de apartamente, la cele mai noi standarde. Iar prețul acestora nu va depăși 35 de mii de euro.

Precizăm că George Simion și Nicușor Dan se vor întâlni în turul doi al alegerilor prezidențiale din România. În primul tur, Simion a acumulat un procent de 40,96% din voturi. Iar Nicușor Dan a acumulat 20,99% dintre sufragii.

Președintele AUR România, George Simion, a fost expulzat de pe teritoriul Republicii Moldova  pe 1 octombrie 2018. Atunci, el a fost declarat persona non grata pentru o perioadă de 5 ani.  În 2024, biroul de Migrație și Azil i-a prelungit interdicția pentru un termen de încă cinci ani.

CITEȘTE ȘI: Igor Grosu: ”George Simion, liderul AUR din România, a fost și va rămâne un instrument al Rusiei”

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA