Bârfele răspândite între colegi, batjocura și excluderea intenționată sunt printre cele mai frecvente forme de intimidare în școlile din Republica Moldova. Potrivit Barometrului situației din învățământul gimnazial și liceal, 46% dintre elevi spun că bârfele sunt răspândite la școală, iar 43% afirmă că sunt luați în râs de colegi. Totodată, unul din patru elevi a fost victima excluderii intenționate sau agresiunii fizice. Pentru a lupta cu acest fenomen a fost lansat primul serial socio-educativ pentru copiii și adolescenții din țara noastră. ”Generația Alpha” este o producție din cinci episoade, care abordează teme sensibile precum bullyingul, violența și discriminarea. Producția transmite un mesaj clar și anume că tinerii nu sunt singuri și că problemele lor pot avea soluții.
Regizoarea și scenarista producției, Ilinca Stânca, spune că pelicula a fost realizată în mai bine de un an. Scopul este să le ofere tinerilor exemple pozitive și lecții despre respect, siguranță și responsabilitate.
,, Am ajuns să facem un proiect prin care sperăm că o să se schimbe mentalități, o să schimbe comportamente și o să fie de ajutor celor care îl caută, în special copiilor care au o sumedenie de probleme pe care adulții poate nu prea le văd sau nu le observă de fiecare dată”, a adăugat Ilinca Stânca, regizoare și scenaristă.
Una dintre protagonistele principale ale serialului este Patricia. Copila povestește că i-a fost destul de dificil să intre în pielea personajului.
,,Mi s-a părut un rol destul de greu. Eu am jucat-o pe fata care s-a mutat din altă școală la una nouă și am avut parte de bullying. A fost un rol greu, pentru că trebuia să plâng și să zâmbesc, să râd și să cânt, dar eu m-am descurcat”, a menționat protagonista Patricia Ciorescu.
Psihologii atrag repetat atenția că, în unele cazuri, bullyingul durează ani la rând fără ca copilul să vorbească despre experiențele prin care trece. Semnele de alarmă pot fi fi durerile frecvente de burtă, refuzul de a merge la școală sau plânsul.
,, Bullyingul poate avea diferite manifestări. Sunt manifestările fizice atunci când copilul este maltratat, este lovit, i se îngrădește libertatea de mișcare, este constrâns în anumite acțiuni. Avem și partea psihologică a acestui fenomen, atunci când copilul este umilit, îi sunt deteriorate lucrurile, el nu are dreptul la replică, este supus unei presiuni de grup. De obicei, aceștia sunt copii care nu se pot apăra și aici este nevoie să intervină un adult”, a explicat psihologul Diana Pînzari.
La premiera serialului care a avut loc vineri au participat peste 200 de spectatori, printre care reprezentanți ai instituților publice, echipa de actori, părinți, profesori, psihologi și elevi.
,, Acest serial este extrem de actual și va continua să fie actual. Abordează un subiect dureros în sistemul nostru educațional și nu doar în al nostru. Majoritatea sistemelor se confruntă cu problema bullyingului. Învață copiii cum să gestioneze emoțiile, cum să recunoască emoțiile celuilalt și promovează modele bune de comportament și, cu mare drag, încurajăm pe toată lumea să-l privească, părinții împreună cu copiii”, a afirmat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
,, Povestea este bazată pe istorii reale colectate de la copii iar ideea este de a dschide conversația, astfel încât să nu se simtă singuri și să nu simtă că nu există nicio soluție”, menționat Maha Damaj, reprezentantă de țară Unicef Moldova.
Producția autohtonă a fost realizată de CIO Film și UNICEF, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării. Datele studiului privind Educația Incluzivă arată că dizabilitatea se numără printre principalele cauze ale fenomenului de discriminare.

