Gazprom
Gazprom

Gazprom a înregistrat pierderi de aproximativ şapte miliarde de dolari

Gazprom a înregistrat anul trecut pierderi de aproximativ şapte miliarde de dolari, în condițiile în care vânzările sale de gaze spre Europa s-au redus la jumătate. Guvernul de la Moscova a dat instrucţiuni companiei să nu plătească dividende pentru 2023, conform unui decret publicat pe site-ul companiei de stat.

Compania a raportat primele pierderi anuale începând din 1999. Acţiunile Gazprom înregistrau luni un declin de peste 5,5% la Bursa de la Moscova, ajungând la cel mai redus nivel din 10 octombrie 2022, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Până în 2022, Europa era principala piaţă pentru Gazprom, dar exporturile de gaze au scăzut semnificativ din cauza consecinţelor politice create de războiul din Ucraina.

Conform calculelor Reuters şi a datelor Gazprom, Rusia a livrat în total aproximativ 63,8 miliarde metri cubi (bcm) de gaze către Europa, prin diverse rute, în 2022. Volumele au scăzut cu 55,6% anul trecut, la 28,3 bcm, comparativ cu un vârf de 200,8 bcm pe care l-a pompat Gazprom în 2018 spre UE şi alte ţări, cum ar fi Turcia.

Gazprom este cel mai mare producător mondial de gaze naturale şi unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul Rusiei.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA