Gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, utilizat aproape la capacitate maximă în această iarnă

În sezonul rece 2024-2025, gazoductul de interconectare dintre Republica Moldova și România, Iași-Ungheni-Chișinău, este folosit aproape la capacitate maximă. În luna ianuarie 2025, fluxul zilnic de gaze naturale prin această conductă a depășit valoarea de 5 milioane de metri cubi, asigurând necesarul de consum pentru malul drept al Nistrului.

Pentru comparație, consumul mediu zilnic de gaze în această perioadă în Republica Moldova a fost de aproximativ 4,9 milioane de metri cubi. Astfel, gazoductul joacă un rol esențial în securitatea energetică a țării, oferind o alternativă sigură la sursele tradiționale de aprovizionare, afirmă secretarul de stat de la Ministerul Energiei, Constantin Borosan.

Construcția gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău a fost realizată în două etape, cu sprijin financiar european și românesc. Prima porțiune, Iași-Ungheni, a fost finanțată printr-un grant nerambursabil oferit de Uniunea Europeană, în timp ce tronsonul Ungheni-Chișinău a fost construit cu sprijinul financiar al României.

Această infrastructură strategică consolidează independența energetică a Republicii Moldova, reducând dependența de livrările tradiționale de gaze și oferind stabilitate în aprovizionarea cu energie.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA