Liderul Uniunii Creștin-Sociale din Moldova, Gabriel Călin, acuzat de legături cu Rusia, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu suspendare condiționată. Sentința a fost pronunțată pe 8 aprilie de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. El a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunilor de spălare de bani și finanțare ilegală a partidelor politice. Totodată instanța a dispus ca acesta să achite o amendă de 650.000 de lei și să-i fie confiscate peste 40 de mii de dolari ridicați în timpul perchezițiilor.
Pedeapsa cu suspendarea condiționată presupune că Gabriel Călin este obligat să se prezinte la organul de probațiune și să anunțe în scris orice deplasare care depășește 5 zile. Totodată acesta are interdicția de a părăsi țara până la pronunțarea sentinței finale. Gabriel Călin a fost reținut pe 30 septembrie. În urma a 24 de percheziții, ofițerii de investigație au ridicat pe lângă suma de bani și documente ce ar confirma legătura suspectului cu tranzacții din Federația Rusă. Gabriel Călin, lider al formațiunii Uniunea Creștin-Socială din Moldova, care a participat la alegerile parlamentare, este unul dintre cei mai activi bloggeri pro-ruși din Moldova, care a promovat liderii partidului Șor scos ulterior în afara legii și protestele organizate de acesta.


