Funcționari publici, suspectați de fraudarea fondurilor publice. CNA a efectuat 12 percheziții

Un inspector al Inspectoratului Național de Supraveghere Tehnică (INST), un fost director interimar INST, un primar, un angajat al Primăriei satului Brăviceni, raionul Orhei, un responsabil tehnic din cadrul Consiliului raional Orhei, un devizier și un administrator al unei societăți cu răspundere limitată, în total 7 persoane, sunt suspectate că ar fi utilizat situația de serviciu pentru a obține, prin abuz de încredere și inducere în eroare, suma de 6 milioane 373 mii  710 lei.

În acest sens, la domiciliile, birourile și autovehiculele suspecților au fost efectuate 12 percheziții.

Procuratura Anticorupție (PA) și ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) anunță că acțiunile se defășoară în cadrul cauzei penale privind „fraudarea fondurilor publice” pentru amenajarea unui parc rural.

Potrivit CNA, la această cauză au fost conexate alte două dosare penale, inițiate în baza infracțiunilor de „Escrocherie” și „Fals în acte publice” din Codul penal.

Din materialele administrate de procurori și CNA, suma de peste 6 milioane de lei urma a fi alocată din bugetul de stat al Republicii Moldova prin intermediul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, pentru lucrările de construcție la obiectivul „Amenajarea parc rural din satul Brăviceni, raionul Orhei”.

În luna martie 2024, a fost semnat procesul-verbal de control al volumelor și costurilor lucrărilor, cu data din 30 ianuarie 2024, unde au fost acceptate lucrări fictive neefectuate de agentul economic.

În prezent, Procuratura Anticorupție și CNA desfășoară acțiuni pentru stabilirea și documentarea tuturor persoanelor implicate și atragerea acestora la răspundere penală

Suspecții riscă până la 15 ani de detenție și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe o perioadă de până la 5 ani.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA