„Frumos îi șade oricui, acasă în țara lui” – Mesajul Guvernului pentru Rusia

Guvernul Republicii Moldova răspunde cu ironie la acuzațiile Rusiei privind alegerile prezidențiale din țară. Purtătorul de cuvânt al executivului, Daniel Vodă, a calificat declarațiile venite dinspre Moscova drept „complet lipsite de credibilitate,” subliniind istoria lungă a intervențiilor Rusiei pentru a manipula opinia publică și destabiliza democrația în Moldova.

 

Răspund: complet lipsite de credibilitate, mai ales în contextul în care, de-a lungul anilor, Rusia a intervenit în mod activ și a direcționat resurse pentru a dezinforma și manipula opinia publică din Moldova. Astfel de afirmații sunt nu doar ipocrite, dar și o încercare în văzul întregii lumi de a destabiliza democrația în Republica Moldova,” a spus Daniel Vodă.

Vodă a făcut referire și la o piesă populară moldovenească: „Poporul țării noastre, pe lângă votul de duminică, mai are o piesă populară pe care o recomand spre ascultare – „Sus, pe malul Nistrului” – cu citat dedicat: „Frumos îi şade oricui, Acasă în ţara lui”.”

El a continuat să ironizeze autoritățile ruse, sugerând că înainte de a oferi lecții de democrație, ar trebui „să se privească în oglindă,” și a adăugat că: „Toate trăsăturile și descrierile de ieri se regăsesc chiar în propria lor conduită. Moldova și moldovenii rămân uniți și au ales calea democrației și a integrării europene, în ciuda oricăror încercări de ingerință din exterior.”

Pentru a sublinia mesajul, Daniel Vodă a încheiat cu o replică în limba rusă: „Vedeți paiul din ochiul altuia, dar nu observați bârna din al vostru. Noi, însă, deja ne-am obișnuit cu oglinda voastră strâmbă, care deformează adevărul. Deci, priviți-vă mai întâi pe voi înșivă, apoi să ne judecați pe noi.”

 

CITEȘTE ȘI: Experții, despre reacția Rusiei cu privire la rezultatele alegerilor prezidențiale din Republica Moldova

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA