Preşedintele francez Emmanuel Macron a spus că Franţa este gata să ajute la reconstrucția spitalul de copii din Kiev distrus de rachetele rusești. În cadrul unei întrevederi între cei doi lideri în marja summitului NATO de la Washington, Emmanuel Macron „a condamnat cu cea mai mare fermitate aceste atacuri inacceptabile, împotriva unor ţinte civile şi în special împotriva spitalului pediatric din Kiev.
Loviturile au ucis peste 40 de persoane şi au devastat luni cel mai mare spital de copii din Ucraina. Atacul asupra spitalului de copii Ohmadit a venit ca un şoc pentru ţară, care este supusă unor bombardamente ruseşti de mai bine de doi ani, şi pentru aliaţii săi.
Emmanuel Macron a reafirmat, de asemenea, „hotărârea Franţei de a continua să sprijine Ucraina atât timp cât este necesar şi intens pentru a învinge în războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina”, scrie agerpres.
El a exprimat, de asemenea, „angajamentul Franţei de a depune eforturile diplomatice necesare, împreună cu întreaga comunitate internaţională, pentru a realiza o pace justă şi durabilă, în conformitate cu drepturile legitime ale Ucrainei şi principiile fundamentale ale dreptului internaţional”, în urma Summitului pentru pace Ucraina desfăşurat în Elveţia în iunie.