Președinta Maia Sandu a reafirmat la Paris angajamentul Republicii Moldova față de valorile europene și securitatea regiunii. Într-un discurs susținut la Palatul Élysée, Sandu a subliniat sprijinul Franței în parcursul european al țării noastre.
„În aceste vremuri dificile, Franța ne este alături – sprijinindu-ne să ne protejăm pacea, să ne întărim securitatea și să ne apropiem de Uniunea Europeană. Împărtășim viziunea unei Europe unite și puternice, unde fiecare țară își poate decide liber viitorul,” a declarat președinta Maia Sandu.
Sandu a atras atenția asupra amenințărilor din partea Rusiei, care folosește presiuni economice și politice pentru a destabiliza regiunea.
„Moldova a învățat din proprie experiență că Rusia încalcă fiecare promisiune. A promis că își va retrage trupele ilegale de pe teritoriul nostru până în 2002 – nu a făcut-o. A oprit furnizarea de gaz, încălcând propriile obligații contractuale. A impus embargouri asupra produselor moldovenești, ignorând acordurile comerciale. A intervenit în alegerile noastre, sfidând principiile de bază ale relațiilor bilaterale. Acestea nu sunt acte izolate – sunt instrumente ale unui imperialism modern, care caută să țină națiunile în sfera sa de influență. Sunt pe deplin de acord cu Președintele Macron: inocența ultimilor 30 de ani s-a încheiat. Dar, împreună, Europa poate construi o pace justă și durabilă. O pace care ne oferă siguranță tuturor”, a mai spus Maia Sandu.
Emmanuel Macron a subliniat că Franța este alături de Moldova în eforturile sale de a-și îndeplini aspirațiile europene.
Discuțiile au reconfirmat sprijinul ferm al Franței pentru securitatea Republicii Moldova, integrarea în Uniunea Europeană și proiectele comune care aduc beneficii directe cetățenilor. Cei doi președinți au discutat, de asemenea, despre situația de securitate din regiune și impactul războiului din Ucraina asupra Moldovei.