Șase femei au fost numite în funcții de conducere în cadrul Inspectoratului General al Poliției.
Astfel, Inspectoratele de Poliție ale raioanelor Călărași, Leova și Cantemir vor avea șefe noi.
Potrivit IGP, Vladlena Țoncu a fost numită șefă a Inspectoratului de Poliție Leova.
Rodica Bostănică este noua șefă a Inspectoratului de Poliție Cantemir.
Diana Cotelea a fost numită șefă a Inspectoratului de Poliție Călărași, iar Viorica Bobea – șefă-adjunctă a aceleeași structuri.
Și Direcția Urmărire Penală a IGP are un nou șef – Elena Slivinschi.
Noua șefă a Direcției Logistică a fost aleasă Aliona Armaș.
Cele șase doamne vor fi prezentate efectivului de către șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu.
IGP menționează că aceste numiri sprijină consolidarea capacităților profesionale ale femeilor polițiste prin care să se asigure creșterea importanței acestora în instituție, în special prin ocuparea funcțiilor de conducere și eliminarea stereotipului că organele de aplicare a legii sunt în mare parte un mediu de activitate specific bărbaților.
„În Poliție nu contează dacă ești bărbat sau femeie, indiferent de gen suntem în serviciul cetățenilor și avem obligația de a ne desfășura cu responsabilitate maximă activitatea. Mai avem de lucru pentru a schimba percepțiile societății și a combate stereotipurile despre femei în anumite funcții, dar vom continua să oferim șanse egale și participare deplină a fiecărei persoane la activități și funcții în cadrul Poliției”, a declarat șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu.