FOTO Un stadion modern va fi construit în satul Parcani, cu suportul ARBOM

Un stadion de fotbal modern va fi construit în satul Parcani din stânga Nistrului, localitate în care locuiește una dintre cele mai mari comunități de Bulgari din Republica Moldova. Proiectul este finanțat de Guvernul Bulgariei și este implementat cu sprijinul Asociației pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare din Moldova.

 

 

„Consider că acest eveniment va pune bazele unei colaborării noastre fructuoase cu Ambasada Bulgariei în Republica Moldova și ARBOM. Avem mulți tineri în localitate, iar fotbalul este unul dintre genurile de sport cele mai populare. Din păcate, până acum, nu au avut posibilitate să practice fotbalul la nivel înalt. Iată de ce, suntem fericiți că astăzi începe construcția noului nostru stadion”, a spus Natalia Dobrova, primarul comunei Parcani.

Ambasadorul Bulgariei în Republica Moldova, Maya Dobreva a reiterat că Guvernul de la Sofia va continua să investească în proiecte destinate comunităților bulgare, dar de care beneficiază toată lumea.

„Pentru mine personal, dar și pentru echipa mea de la Ambasadă, startul construcției stadionului de fotbal din satul Parcani este rezultatul unor eforturi comune între Comunitatea Bulgară din Parcani, administrația locală și ARBOM. Acest proiect este cel mai elocvent exemplu de unitate, fără bariere de ordin politic sau administrativ”, a afirmat Maya Dobreva, ambasadorul Bulgariei în Republica Moldova.

La evenimentul de inaugurare a lucrărilor a participat și președintele consiliului ARBOM, asociație care acordă suport la implementarea proiectului.

„Din numele ARBOM, vă asigur că vom fi mereu alături de satul Parcani pentru că aici este una dintre cele mai mari comunități de bulgari din Moldova, iar asta înseamnă că sunteți partenerii noștri firești. Puteți să vă bazați pe noi! Sper că data viitoare când ne vom vedea aici, arbitrul va da fluierul de start al unui meci pe noul stadion!”, a spus Plamen Milanov, președintele Consiliului ARBOM.

Inițiativa construcției stadionului din Parcani a venit din partea Comunității Bulgare din localitate.

 „Mulțumim Republicii Bulgaria, Ministerului Afacerilor Externe de la Sofia și Ambasadei Bulgariei în Republica Moldova pentru că ne-au oferit posibilitatea de a participa în acest proiect. Sperăm că, în curând, vom avea aici un teren de fotbal superb. Vă mulțumim în numele întregii comunități din Parcani”, afirmă Evgheni Dobrov, președintele Comunității Bulgare din satul Parcani.

Lucrările de amenajare a terenului de minifotbal sunt realizate de compania lider în acest domeniu – Geosport Group.

„Mulțumim mult tuturor partenerilor și sper din toată inima că aici vor crește fotbaliști talentați, de ce nu, chiar și pentru naționala Bulgariei. Într-un ceas bun!”, spune Veaceslav Pîslari, director general Gesport Group.

Ceremonia de inaugurare a construcției terenului de fotbal din Parcani a culminat cu semnarea unei o declarații comune între ambasadorul Bulgariei în Republica Moldova și liderul Comunității Bulgarilor din Parcani. Ulterior, actul simbolic ce conține detaliile de bază ale proiectului a fost introdus într-o ”capsulă a timpului”, care a fost îngropată la fundația viitorului stadion.

„Sincer, la început nu puteam crede că vom avea un asemenea stadion. Abia când am văzut utilajele că au început lucrul ne-am bucurat mult. Calitatea terenului va fi mult mai bună, iar condiţiile de antrenament mult mai bune. Așteptăm acest teren cu mare nerăbdare!”, afirmă Boris Batîr, antrenorul echipei ”Mladost”.

„Sunt mândru că pe acest stadion se vor juca turnee importante, vor veni echipe de top și vom obține victorii mari!”, spune Vladislav, jucătorul echipei ”Mladost”.

Noul stadion urmează a fi dat în exploatare în această toamnă! În satul Parcani locuiesc peste 10 000 de oameni! Dintre aceștia, mai mult de jumătate reprezintă etnici bulgari!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA