FOTO Reciclează deșeuri și produce materie primă pentru export. O fabrică din Bălți promovează economia circulară

O fabrică din municipiul Bălți contribuie la protejarea mediului și dezvoltarea economiei circulare prin reciclarea deșeurilor și transformarea acestora în materie primă solicitată la export. Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a vizitat recent unitatea pentru a evalua progresul acesteia.

Într-un comunicat emis de Ministerul Mediului se precizează că fabrica colectează și reciclează plasticul, cartonul, sticla și metalele, din care produce granulele de polimeri, precum polipropilena și polietilena.

Aceste produse sunt extrem de căutate pe piețele internaționale, fiind exportate în țări precum Turcia, Ucraina, Italia și România.

Un alt avantaj al activității companiei constă în implementarea soluțiilor de eficiență energetică.

„Compania consumă doar 50 kW/h pentru reciclarea unei tone de material, adică de 2-3 ori mai puțin decât alte tehnologii similare”, precizează Ministerul Mediului.

În vederea reducerii impactului ecologic, fabrica plănuiește să instaleze panouri fotovoltaice, consolidând astfel contribuția sa la un viitor mai verde.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA