FOTO Peste 300 mijloace de transport tractate și circa 800 de persoane salvate, în doar 24 de ore

În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 182 situații de urgență. Preponderent misiunile salvatorilor și pompierilor au fost concentrate pentru deblocarea mijloacelor de transport înzăpezite în urma condițiilor meteo nefavorabile.

Potrivit datelor IGSU, peste 300 mijloace de transport au fost tractate de salvatori de pe trasee din Cahul, Căușeni, Basarabeasca, Leova, Dubăsari și Ialoveni, iar 774 de persoane au fost ajutate să fie în siguranță.

Șapte ambulanțe în care se aflau 20 de persoane, dar și 8 autobuse cu 99 de oameni se numără printre mijloacele de transport deblocate de IGSU.

Totodată salvatorii au întreprins 4 misiuni pentru furnizorii de energie electrică, pentru ca aceștia să poată ajunge la locurile destinate și a restabili energia electrică. Conform informației oferite de distribuitorii de energie electrică, către dimineața zilei de 27 noiembrie mai rămân parțial deconectate de la curentul electric 139 de localități din 14 raioane.

De către echipele specializate sunt întreprinse măsuri necesare pentru restabilirea consumatorilor.

La moment pe traseele din republică se circulă în condiții de iarnă. IGSU continuă să monitorizeze situația în țara în urma ninsorilor abundente. În acest context salvatorii repetat îndemnă cetățenii să evite deplasare fără necesitate pe trasee naționale.

În condiții meteorologice nefavorabile autovehiculele trebuie adaptate la condiții de iarnă și dotate cu pneuri corespunzătoare.

În caz de deplasare urgentă, conducătorii auto trebuie să fie prudenți și să păstreze în portbagajul mașinii nisip, lopată și lanțuri, dar și să țină bateria telefonului încărcată. În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.

 

 

 

 

 

 

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media