FOTO O tânără, surprinsă de camerele de supraveghere alături de șoferul suspectat de dispariția fetei de la Orhei

Oamenii legii anunță că tânăra, care s-ar fi deplasat în aceeași mașină în care a urcat fata de 19 ani de la Orhei,  a fost identificată și la moment este audiată de polițiști.

Astăzi, poliția a publicat imaginea cu mașina în care a urcat fata de 19 ani pe o stradă din Orhei. Imaginea a fost fixată de camerele de monitorizare a traficului, spre Chișinău, cu puțin timp înaintea reținerii bărbatului.

„Suspectul avea alături o tânără care poate fi martor important pe acest caz”, se arată în mesajul IGP.

Amintim că la data de 12 aprilie, o tânără de 19 ani a dispărut fără urmă după ce a urcat într-o mașină de ocazie. Mii de persoane, printre care polițiști, vânători, voluntari caută fata dispărută. Oamenii legii au reținut șoferul mașinii în care a urcat fata de 19 ani. Acesta se află în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind învinuit de răpirea persoanei.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA