A urcat pe o stâncă și a rămas blocat. Este experiența trăită de un bărbat de 32 de ani care a ajuns într-un loc impracticabil, fiind necesară intervenția salvatorilor de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Incidentul s-a produs în seara zilei de marți, 13 august.
„Salvatorii IGSU au fost solicitați pentru a evacua un bărbat care a rămas blocat pe o stâncă din localitatea Fetești, raionul Edineț. Apelul a fost înregistrat la ora 17:34. Bărbatul urcase pe o stâncă în cariera de piatră și nu putea coborî”, comunică IGSU.
Datorită intrevenției salvatorilor care au folosit echipament specializat, către ora 20:58 bărbatul a fost coborât de la înălțimea de circa 35 de metri.
Acesta nu a suferit traumatisme. Totuși a fost transmis medicilor pentru investigații necesare.
În caz de situații de risc și excepționale oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.