Între state trebuie să existe cooperare și solidaritate, pentru a soluționa multiple probleme cu care se confruntă comunitatea internațională. Această poziție a fost exprimată de ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, în discursul său susținut la cea de-a 79-a sesiune a Adunării Generale a ONU.




Oficialul va lua parte la o serie de reuniuni multilaterale tematice, va avea întrevederi bilaterale cu omologi din diverse regiuni ale globului, șefi ai entităților specializate ONU, organizații regionale și exponenți ai organizațiilor neguvernamentale internaționale.
Segmentul la nivel înalt al Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite este cea mai importantă reuniune a ONU în cadrul căreia liderii mondiali supun dezbaterilor diverse provocările cu care se confruntă comunitatea internațională și trasează prioritățile pe agendă organizației. În fiecare an, șefi de state și de guverne sau miniștri ai afacerilor externe reprezintă statele membre în cadrul sesiunilor Adunării Generale ONU și la alte evenimente mandatate de către Secretarul general sau statele membre ONU.