Un bărbat a fost salvat de angajații IGSU, după ce a fost prins într-o semănătoare agricolă. Incidentul a a avut loc în după amiaza zilei de vineri, 24 noiembrie, în localitatea Cucuruzeni din raionul Orhei.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 14:40.
„Un bărbat de 63 de ani și-a prins membrul superior în agregatul agricol în timp ce încerca să scoată o creangă din secțiunile tehnicii. Angajații IGSU au reușit să deblocheze bărbatul în mai puțin de 15 min”, precizează IGSU.
Victima s-a ales cu fractură la membrul superior, fiind transportată la spitalul raional.
Potrivit datelor statistice ale IGSU, de la începutul anului 2023 salvatorii și pompierii au salvat 684 persoane din diverse situații de risc.