FOTO Grav accident rutier în nordul țării. O persoană a decedat, alte trei au ajuns la spital

O femeie de 40 de ani a decedat, în rezultatul unui accident rutier produs pe traseul Chișinău-Bălți. Nenorocirea a avut loc în apropeiere de Sîngerei, în dimineața zilei de 13 septembrie, în jurul orei zece. 

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Sîngerei,Svetlana Talpă, a comunicat pentru info1,md că victima se afla la volanul unui automobil de model Toyota, în momentul în care mijlocul de transport a fost lovit lateral de un microbuz de marca Renault, c0ndus de un bărbat de 36 de ani.

În urma impactului, șoferița  a decedat la fața locului.
 

În ambele vehicule se afla câte un pasager. Aceste persoane au suferit traumatisme, fiind transportate la spital.

În scurt timp, însă, și pasagerul din Toyota, un bărbat de 38 de ani, a decedat, a precizat Poliția.

Șoferul microbuzului de asemenea a fost transportat la spital pentru evaluare medicală. Acesta a fost testat alcoolsopic, rezultatul fiind negativ.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA