FOTO Emoții de nedescris! O femeie din Capitală a adus pe lume tripleți, concepuți pe cale naturală

Emoții de nedescris pentru o femeie de 38 de ani din Capitală. Aceasta a adus pe lume tripleți, trei băieței sănătoși. Aceștia au fost concepuți pe cale naturală, iar nașterea a avut loc la maternitatea Spitalului „Gheorghe Paladi” din Capitală. Femeia a născut la 33 de săptămâni de sarcină, în cadrul unei operații cezariene complexe.

Potrivit reprezentanților spitalului ”Gh. Paladi”, intervenția a decurs cu succes, iar momentul a fost unul emoționant. Bebelușii au venit pe lume cu greutățile de 1.790 g, 1.740 g și 1.500 g.

Mama bebelușilor este la a doua sarcină.

„Nașterile multiple rămân evenimente rare și încărcate de emoție, necesitând o pregătire medicală complexă și o colaborare impecabilă între obstetricieni, anesteziști, neonatologi și asistente medicale”, au menționat reprezentanții spitalului.

La sfârșitul lui iulie, o tânără de 19 ani a adus pe lume tot tripleți, trei fetițe, la fel, concepute pe cale naturală.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA