FOTO Condiții mai bune de instruire la universitatea din Cahul, datorită unui grant finanțat de Banca Mondială

Infrastructura Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul a fost renovată, iar programele de studii au fost modernizate. Investițiile au fost făcute în baza unui grant de peste 453 mii de euro, anunță Ministerul Educației și Cercetării.

 
Grantul a fost oferit în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială.
Datorită acestor resurse a fost deschis un laborator inovativ IT care a fost dotat cu echipament digital de ultimă generație și un laborator pentru integrarea învățământului ingineresc.
De asemenea, au fost dotate cu echipamente două spații unde pot fi efectuate cercetări și expertize ale calității produselor alimentare dar și a indicatorilor ce țin de calitatea mediului.

Datorită grantului, universitatea și-a extins oferta educațională prin crearea unor programe noi de master, precum managementul proiectelor de mediu și dezvoltare durabilă. Alte patru programe noi de studii au fost elaborate în domeniul științe ale educației.
Instituția a reușit să creeze și un Centru de ghidare în carieră, destinat studenților, astfel ca aceștia să își poată găsi mai ușor un loc de muncă.
În cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova” sunt alocate aproape 25 mln euro pentru modernizarea a 7 universități și 6 colegii pedagogice din țară.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media