FOTO Accident teribil la Florești. O persoană a decedat, alte patru au ajuns la spital

O persoană a decedat, iar alte patru, printre care un minor, au ajuns la spital în rezultatul unui grav accident rutier produs pe un drum din raionul Florești. Șoferul unui Mercedes, un bărbat de 61 de ani,  deplasându-se pe un drum secundar n-ar fi acordat prioritate unui Citroen care circula regulamentar pe un drum principal. Prin urmare, mijloaele de transport s-au ciocnit violent, comunică Poliția.

Nenorocirea s-a produs în această dimineață, la ora 08:55, între localitățile Cenușa și Vărvăreuca.
La locul accidentului au intervenit două ambulanțe.

În urma impactului violent, un bărbat de 59 de ani, care se deplasa în calitate de pasager în Mercedes, a fost declarat decedat la fața locul accidentului, prezentând traumatisme incompatibile cu viața.
Alte patru victime – șoferul din Citroen de 58 de ani, pasagerul de 38 de ani și fiul acestuia de 8 ani, dar și șoferul Mercedesului – au fost transportați la spital.
Patru persoane au suferit traumatisme de diferite grade de severitate. Acestea au fost transportate în siguranță la IMSP Spitalul Raional Florești, pentru investigații și tratament de specialitate”, precizează centrul Național pentru Asistență Medicală  Urgentă Prespitalicească (CNAMUP).
În context, CNAMUP reiterează apelul către opinia publică privind importanța prevenirii accidentelor rutiere și responsabilizarea participanților la trafic, în contextul numărului în creștere al intervențiilor medicale la locul accidentelor grave.
Doar în primele trei luni ale anului 2025, echipele de asistență medicală urgentă au intervenit în peste 573 de accidente rutiere la nivel național, înregistrându-se peste 730 de victime, dintre care o parte cu traumatisme grave ce au necesitat îngrijiri medicale de urgență și transportare la instituțiile medicale spitalicești.  Viteza excesivă, neatenția la volan și neacordarea priorității rămân printre principalele cauze ale acestor incidente, punând în pericol vieți omenești și solicitând intens serviciile medicale de urgență.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA