Fostul adjunct al lui Stoianoglo a fost ales șef al Inspecției Procurorilor

Fostul președinte al Consiliului Superior al Procurorilor, Mircea Roșioru, este noul șef la Inspecția Procurorilor. Acesta a câștigat concursul desfășurat de CSP.

 

CSP a desfășurat astăzi etapa interviului. Potrivit Consiliului, prezentarea generală a candidaților în cadrul probei s-a axat pe experiența profesională, motivația de accedere în funcție, viziunea asupra viitoarei activități în calitate de inspector-șef, după care acestora le-au fost acordate întrebări aferente funcției în care eventual vor accede.

Astfel, Mircea Roșioru a acumulat 8,7 puncte, iar contracandidatul acestuia, Artur Reguș a obținut 7,9.

Potrivit Legii cu privire la Procuratură, Inspecția procurorilor este un organ din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor, care este constituit din nouă inspectori și dispune de autonomie funcțională. Durata mandatului de inspector este de șase ani.

Mircea Roșioru a fost adjunctul fostului procuror general Alexandr Stoianoglo. Mircea Roşioru a figurat în dosarul Stoianoglo pentru presupusă complicitate în eliberarea din închisoare a afaceristului Veaceslav Platon, dar în luna decembrie 2021 a fost scos de sub urmărire penală, după ce procurorii nu și-au putut justifica bănuielile prin probe. Roșioru a depus cerere de demisie atât din funcţie, cât şi din sistem, în octombrie 2021, la scurt timp după reţinerea lui Alexandr Stoianoglo, scrie anticorupție.md

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media