Sursa: reuters.com

Fosta reședință a lui Berlusconi, transformată în sediu al presei străine

Grandioasa reședință romană în care fostul premier italian Silvio Berlusconi și-a avut sediul politic a fost transformată într-un sediu a presei internaționale. Se presupune că aceasta ar mai fi fost și gazda unde au avut loc petreceri sexuale, conform Reuters.

Berlusconi, care a murit în iunie anul trecut la vârsta de 86 de ani, a dominat politica italiană începând cu anii ’90, fiind implicat într-o serie de scandaluri de corupție și așa-numitele scandaluri sexuale ,,bunga-bunga”. El a ocupat o secțiune a clădirii Palazzo Grazioli în perioada 1996-2020.

Spațiul de 1.600 de metri pătrați a fost transformat acum într-un birou și centru de conferințe de presă, cu candelabre și tavane cu fresce, pentru cei 450 de membri ai Asociației Presei Străine din Italia.

În mod tradițional, guvernul italian plătește chiria asociației, iar noul sediu, situat chiar lângă piața centrală Piazza Venezia, a fost inaugurat marți de președintele italian Sergio Mattarella.

Una dintre numeroasele locuințe ale miliardarului Berlusconi în Italia, în perioada în care acesta a ocupat acest loc, a avut un birou cu ferestre antiglonț și un pat cu baldachin dublu donat de președintele rus Vladimir Putin, un prieten personal.

Reședința a fost, de asemenea, legată de prostituție. Omul de afaceri Gianpaolo Tarantini a fost condamnat pentru că a recrutat prostituate pentru a participa la petrecerile nocturne ale lui Berlusconi la Palazzo, în speranța de a obține favoruri de la premierul de atunci.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media