Fostă contabilă a unei bănci din Fălești riscă până la 15 ani de închisoare. Aceasta este acuzată că ar fi sustras peste 1,5 milioane de lei din conturile clienților.
Potrivit anchetei, femeia, fost contabil-șef adjunct al unei bănci comerciale, ar fi falsificat extrase de cont, ordine de plată și alte documente bancare pentru a retrage bani fără consimțământul clienților, inclusiv al unor agenți economici.
Procurorii spun că inculpata prezenta clienților acte cu informații false și folosea delegații semnate anterior pentru a ridica numerar. Metodele ar fi fost aplicate repetat, astfel încât lipsurile să rămână neobservate ani la rând.
Un audit intern a stabilit un prejudiciu total de peste 1,5 milioane de lei.
Femeia și-a recunoscut parțial vina. Procuratura amintește că în 2019 ea a fost condamnată pentru fapte similare, primind un an de închisoare cu suspendare și interdicția de a ocupa funcții ce implică gestionarea banilor.


