Fost bodyguard al lui Ilan Șor, condamnat la 5 ani de închisoare pentru finanțarea ilegală a Partidului „Șansa”

Fostul bodyguard al lui Ilan Șor a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru finanțarea ilegală a Partidului Politic ”Șansa”. Sentința a fost pronunțată pe 23 septembrie de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Astfel, acesta urmează să-și ispășească pedeapsa într-un penitenciar de tip semiînchis.

Instanța a mai dispus și confiscarea a aproximativ 5,2 milioane de lei, aflați la păstrare la Serviciul Fiscal de Stat.

Potrivit investigațiilor, în perioada februarie–martie 2024, acesta a transmis sume mari de bani, alături de un complice din Chișinău. El a fost reținut în momentul primirii a 613 500 de lei, bani care urmau să ajungă într-un apartament unde au mai fost găsite alte 4,6 milioane de lei.

În total, circa 5,2 milioane de lei erau pregătiți pentru a fi împărțiți în plicuri inscripționate ”Din tot sufletul! Cu deosebit respect, Ilan Șor”, destinate persoanelor care activau pentru partidul ”Șansa”. Inculpatul a negat faptele și nu s-a prezentat la pronunțarea sentinței, fiind anunțat în căutare.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA