Noapte de coșmar în orașul Krîvîi Rih, după ce armata rusă a lansată o rachetă asupra unui hotel de cinci etaje. Bilanțul este tragic: patru persoane și-au pierdut viața, iar alte 30, inclusiv un copil, au fost rănite. Printre cei aflați în hotel se numărau și voluntari ai unei organizații umanitare din Ucraina, SUA și Marea Britanie, care au scăpat cu viață doar pentru că au reușit să se refugieze la timp, transmite The Kyiv Independent.
Racheta, lansată de forțele ruse, a lovit hotelul de cinci etaje ieri, în jurul orei 22:00. Un bărbat de 53 de ani a decedat. Alți doi bărbați și o femeie au fost uciși în atac. Un bărbat de 43 de ani a murit la spital, astăzi dimineața.
„Chiar înainte de lovitură, în hotel se cazaseră voluntari ai unei organizații umanitare, cetățeni ai Ucrainei, Statelor Unite și Marii Britanii. Ei au supraviețuit datorită faptului că au reușit să coboare din camere la timp. Însă, din păcate, patru persoane au fost ucise de acest atac. Transmit condoleanțele mele rudelor și apropiaților acestora”, a declarat președintele Volodimir Zelenski.
Cel puțin alte 30 de persoane au fost rănite, inclusiv un copil. 14 dintre victime sunt în stare gravă, a declarat Lisak. Majoritatea răniților au fost spitalizați.
În urma atacului, au fost avariate 14 blocuri locative, un oficiu poștal, 20 de mașini, un centru cultural și 12 magazine. La momentul actual, echipele de intervenție lucrează la fața locului pentru a înlătura consecințele atacului. Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei a anunțat că ar putea exista și alte victime sub dărâmături.
„Mulțumesc angajaților Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei, Poliției Naționale, medicilor, inclusiv echipajelor de ambulanță, și tuturor celor de a căror muncă depinde viața oamenilor. Nu trebuie să facem nicio pauză în presiunea asupra Rusiei pentru a opri acest război și teroarea împotriva vieții”, a conchis președintele ucrainean.
Vezi și: VIDEO Trei ani de război în Ucraina: bilanțul unui conflict devastator