Republica Moldova va avea un Sistem Național Antifraudă (SNA). Activitatea acestuia va fi orientată spre protejarea fondurilor publice și externe.
Acest lucru este prevăzut în proiectul de hotărâre privind crearea și funcționarea SNA, aprobat astăzi de Guvern la propunereaMinisterului Finanțelor.
Noul sistem va facilita coordonarea între instituțiile competente în cazurile de suspiciuni sau nereguli privind utilizarea resurselor financiare.
„SNA va include trei componente principale: Rețeaua Națională Antifraudă, Raportorii de nereguli și Unitatea Antifraudă. Din Rețea vor face parte instituții precum Cancelaria de Stat, Ministerul Finanțelor, Curtea de Conturi, CNA, Banca Națională a Moldovei, Procuratura”, explică autorii proiectului.
Inspectoratul Control Financiar de Stat, aflat în subordinea Ministerului Finanțelor, a fost desemnat ca Unitate Antifraudă și va reprezenta punctul național de contact în colaborarea cu Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF).
Potrivit specialiștilor, implementarea acestui sistem va contribui semnificativ la prevenirea și combaterea fraudei. De asemenea, va garanta o gestionare mai sigură, eficientă și transparentă a fondurilor publice și externe.