sursa: FMI

Fondul Monetar Internațional va debursa 95 de milioane de dolari pentru Moldova

Fondul Monetar Internațional va debursa 95 de milioane de dolari, sub formă de suport bugetar pentru Moldova. Consiliul de directori executivi al FMI a finalizat a patra evaluare a programului convenit cu Republica Moldova, susținut prin Mecanismul extins de creditare și Mecanismul de finanțare extinsă.  Totodată, instituția financiară a aprobat extinderea programului cu șase luni, până la 19 octombrie 2025.

În același timp,  a fost aprobat un program nou, finanțat prin Mecanismul de creditare pentru reziliență și durabilitate (RSF), în valoare de circa 173 milioane de dolari. Programul RSF va sprijini eforturile Republicii Moldova de a întări reziliența împotriva șocurilor climatice, de a sprijini reformele sectorului energetic, de a spori pregătirea sectorului financiar intern și de a mobiliza finanțare durabilă, se arată în comunicatul FMI.

„Războiul dus de Federația Rusă în Ucraina continuă să afecteze puternic economia Republicii Moldova. Impactul crizei energetice a fost parțial atenuat prin realizarea planurilor de acțiuni în situații excepționale, înregistrându-se progrese în diversificarea surselor de energie. Inflația a încetinit mai rapid decât s-a așteptat datorită politicii monetare bine calibrate și scăderii rapide a prețurilor la produsele alimentare și combustibil. Se așteaptă o redresare modestă a economiei pe termen scurt, susținută de creșterea cererii interne. În pofida circumstanțelor grele, Moldova a demonstrat reziliență și a menținut o dinamică bună a reformelor. Agenda de reformă a autorităților este axată în mod corespunzător pe consolidarea statului de drept, a instituțiilor și cadrelor anticorupție și a guvernanței fiscale”, a declarat directorul adjunct al FMI, Kenji Okamura.

Valoarea totală a tranșelor acordate în cadrul programului curent constituind circa 466 milioane de dolari.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA