Figurant în dosarul ”Frauda Bancară”, reținut în punctul vamal Leușeni

Anatolie Blonschi, un apropiat al fostului deputat democrat Vladimir Andronachi, anunțat în căutare internațională anul trecut pentru implicare în ,,Frauda bancară”, s-a predat autorităților de la Chișinău. Informația a fost confirmată pentru ONE TV de procurorul general interimar, Ion Munteanu. Blonschi s-a prezentat marți la punctul de trecere al frontierei Leușeni-Albița, la intrarea în țară, unde a fost încătușat și plasat ulterior în penitenciarul nr. 13 din Chișinău pentru complicitate la spălarea a peste jumătate de milion de euro de la fosta Bancă de Economii.

 

Bărbatul în vârstă de 44 de ani a fost reținut în timpul zilei de marți de ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii anticorupție, după ce tot în aceeași zi el a venit la punctul de trecere al frontierei Leușeni-Albița. Reținerea a avut loc în baza mandatului de arestare, emis pentru 30 de zile de instanța de judecată în dosarul ,,Frauda bancară”, ancheta fiind trimisă în primăvara anului trecut pe masa judecătorilor în lipsa inculpatului.

,,Persoana este acuzată de complicitate la spălare de bani, în interesul unei organizații criminale, acțiuni manifestate prin convertirea și transferul mijloacelor financiare în sumă de 600 000 de euro, obținute pe cale infracțională de la Banca de Economii SA în perioada lunii noiembrie 2014, care după o serie de tranzacții suspecte și transferuri pe conturile unor companii nerezidente și rezidente au fost introdusă în circuitul legal al Republicii Moldova”.

Au precizat ofițerii de presă ai Centrului Național Anticorupție prin intermediul unui comunicat de presă. Aceștia însă nu au răspuns la apelurile noastre telefonice pentru a oferi alte detalii la subiect. Șeful Biroului Interpol Moldova, Viorel Țentiu, a declarat pentru ONE TV că Anatolie Blonschi a fost anunțat în căutare internațională în primăvara anului trecut.

 ,,Solicitarea transmisă în adresa secretariatului general la 18 aprilie 2022 în baza mandatului judecătoresc din 1 aprilie 22 emis de Judecătoria Ciocana”. 

Următoarea ședință de judecată în dosarul în care figurează Blonschi este programată pentru data de 11 ianuarie.

 

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media