Mitropolitul Basarabiei îndeamnă cetățenii Republicii Moldova să participe la alegerile din 20 octombrie, subliniind importanța acestui moment pentru viitorul țării. Într-un mesaj adresat credincioșilor, mitropolitul a subliniat că votul reprezintă nu doar un drept, ci și o responsabilitate civică și creștină.
„Duminică, 20 octombrie 2024, suntem chemați să ne exercităm dreptul și datoria de cetățeni la vot, într-o dublă alegere care va marca traiectoria țării: alegerea președintelui Republicii Moldova și decizia asupra unui referendum constituțional. În această zi, fiecare vot contează, fiecare conștiință trează are un rol important în conturarea viitorului mult râvnit”, a transmis Mitropolitul Petru.
El a subliniat că participarea la vot este o manifestare a iubirii față de aproapele, de familie și de Biserică.
„Nu votăm doar pentru noi, cei de astăzi, ci pentru copiii și nepoții noștri, pentru generațiile care vor urma,” a adăugat acesta.
Totodată, mitropolitul a amintit despre valorile identitare și culturale românești și europene, precizând că apartenența la spațiul european este un element esențial în traiectoria țării.
Mitropolitul a îndemnat credincioșii să se prezinte la urne cu conștiința împăcată că au făcut ceea ce le revine pentru binele țării.
„Indiferent de opțiunile politice, important este să participați, să vă exprimați votul și să contribuiți la binele comun”, a conchis acesta, îndemnând la rugăciune pentru pacea și unitatea Republicii Moldova.