O femeie de afaceri din Bălți, care a comandat omorul amantei soțului ei, în schimbul sumei de 5000 de euro, a fost condamnată la 10 ani de închisoare. Aceasta își va ispăși pedeapsa într-un penitenciar închis.
Potrivit procurorilor PCCOCS, pregătirea omorului a avut loc în decembrie 2020. Inculpata susținea că soțul său ar avea o relație extraconjugală cu fosta sa colegă de clasă, de 62 de ani, care locuia în Chișinău.
Inițial, femeia a apelat la un detectiv particular. Ulterior, a contactat o clientă a întreprinderii pe care o administra, despre care știa că este angajată a organelor de drept. Inculpata i-a oferit acesteia o informație falsă privind serviciile solicitate, cu scopul de a obține adresa victimei. În urma investigațiilor, angajata a fost sancționată pentru divulgarea informațiilor cu caracter personal.
După ce a obținut adresa amantei din Chișinău, femeia a apelat la un fost deținut, condamnat anterior pentru omor. Inculpata i-a cerut acestuia să comită crima prin înscenarea unui jaf în locuința victimei.
Totuși, bărbatul a informat autoritățile despre planul femeii. Ulterior, el a participat la o simulare a omorului și i-a prezentat inculpatei fotografii false care să ateste executarea crimei. După ce aceasta i-a achitat o primă tranșă de 2500 de euro, a fost reținută, apoi plasată în arest preventiv.