Momente istorice în Regatul Unit. Pentru prima dată, un președinte american aflat în funcție efectuează două vizite de stat în Marea Britanie. Donald Trump a ajuns miercuri la Londra, fiind întâmpinat de regele Charles al III-lea cu cea mai mare gardă de onoare organizată vreodată în regat – peste 1.300 de militari – și cu un banchet fastuos la Castelul Windsor, notează BBC.
În discursul său de la banchet, regele Charles a cerut sprijinul SUA pentru Ucraina. El a avertizat că „tirania amenință din nou Europa”.
„Am luptat împreună în două războaie mondiale pentru a învinge forțele tiraniei. Astăzi, când amenințarea revine, suntem uniți în sprijinul Ucrainei pentru a descuraja agresiunea și a asigura pacea”, a spus monarhul britanic.

La rândul său, Trump a declarat că „relația specială” dintre SUA și Marea Britanie este „mai mult decât specială”. El a lăudat familia regală și l-a numit pe prințul William „un lider cu un viitor incredibil”.
Banchetul a adunat 160 de invitați, printre care șefi de mari companii tehnologice – precum Tim Cook (Apple) și Sam Altman (OpenAI).
În paralel, la Londra și Windsor au avut loc proteste organizate de coaliția „Stop Trump”, formată din peste 50 de sindicate și organizații civice.
Aproximativ 5.000 de persoane au mărșăluit prin centrul Londrei cu pancarte pe care scria „No to Trump” și „Stop arming Israel”.
Unii au purtat replici miniaturale ale celebrului balon „Trump Baby” care a fluturat și la protestele din 2019.

Vizita de stat va continua joi, când Trump se va întâlni la reședința de la Chequers cu premierul Keir Starmer. Cei doi vor avea și o conferință de presă comună.