Făptașii care au publicat testele la examenul de gimnaziu, identificați

Oamenii legii i-au identificat pe făptașii care au publicat în mediul online subiectele de la examenul de absolvire a gimnaziului, în timpul desfășurării acestuia. Este vorba despre șase persoane din Glodeni, Criuleni, Sîngerei, Florești și Anenii Noi.

 

Ministerul menționează că mecanismele de securizare a testelor de examen, utilizate în sesiunea 2024, au permis identificarea imediată de a instituțiilor de învățământ de unde au avut loc scurgerile de informații în timpul probelor de examen.
Toate materialele acumulate au fost transmise către Inspectoratul Național de Investigații . Ulterior, în urma unei achete, poliția a identificat șase persoane  care se fac vinovate de publicarea subiectelor pentru examenele de absolvirea a gimnaziului și de bacalaureat, precum și a soluțiilor acestora.
Fapta se sancționează că amendă de până la 4500 de lei pentru persoanele fizice, în cazul cele juridice amenda se ridică la cel mult 12 mii de lei, la fel și în cazul persoanele cu funcție de răspndere.
Inspectoratul Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției a remis copiile materialelor către IP Glodeni, IP Criuleni, IP Sîngerei, IP Florești, IP Anenii Noi pentru aplicarea sancțiunilor .
Ministerul Educației și Cercetării anunță că va monitoriza în continuare rezultatele anchetei și va depune toate eforturile pentru a asigura un mediu educațional corect, transparent și echitabil pentru toți elevii.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA