Peste 20 de meșteri populari din întreaga țară participă la cea de-a X-a ediție a Târgului Național al Covorul cu genericul ”Covorul Dorului”. Organizatorii și-au propus să valorizeze tehnicile de ţesut covoare și să promoveze covoarele specifice zonei Pruto-Nistrene la nivel național.
Potrivit directorului Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Petru Vicol, evenimentul este dedicat scoarței ¬– element al culturii tradiționale românești, înscris, la 1 decembrie 2016, în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, în urma nominalizării în comun a acestei tradiții de România și Republica Moldova.
La această ediție se va deschide expoziția „Țesături din centrul Moldovei. Ecouri ale tradiției în modernitate”, ce include o selecție de covoare vechi din colecția Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, precum și din colecțiile altor instituții culturale. Printre acestea se numără Muzeul de Istorie și Etnografie din Călărași, Muzeul de Istorie și Etnografie din Strășeni, Muzeul Casa Mare-Vatra Dumeștilor din Vorniceni, Muzeul de Istorie și Etnografie din Ciuciuleni, Hâncești, Muzeul de Istorie și Etnografie din Nisporeni, Muzeul Raional de Istorie și Etnografie „Anatol Candu” din Văsieni, Ialoveni, și Muzeul Național de Istorie a Moldovei.
În cadrul acestui eveniment, organizatorii și partenerii și-au propus să valorizeze tehnicile de ţesut covoare și să promoveze covoarele specifice zonei Pruto-Nistrene la nivel național. Covorul din zona centrală a Republicii Moldova prezintă multe similarități cu cel românesc și, la prima vedere, pare a fi un element obișnuit în locuințele tradiționale din regiune. Însă, se remarcă față de alte tipuri de covoare din zonele etnografice megieșe prin reprezentarea distinctă a ornamentelor caracteristice spațiului românesc, precum chenarul cu ornamente geometrice, linii zimțate (ferestrău, dinți de lup), motive florale, meandre etc. Acestea conturează un câmp negru, simetric decorat cu motive geometrice și florale, care creează impresia unei grădini luxuriante. Această bogată simbolistică conferă covorului un rol important, reflectând bunăstarea, calitățile estetice și gospodărești ale țesătoarei, viitoarei gospodine.
Evenimentul este organizat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală și Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial.