Explozii la Kiev. Forţele aeriene ucrainene au doborât 1 rachetă și circa 70 de drone lansate de Rusia noaptea trecută

Mai multe valuri de drone au fost lansate de Rusia în noaptea de duminică spre luni asupra Kievului într-un atac de peste cinci ore, al patrulea asupra capitalei ucrainene de la începutul acestei luni, dar unităţile de apărare antiaeriană au reuşit să apere oraşul, a anunţat armata ucraineană, transmite Agerpres.

Forţele aeriene ucrainene au declarat luni că au doborât 67 din cele 73 de drone şi una din cele trei rachete lansate de Rusia în cursul atacului de noaptea de duminică spre luni.

Martori au relatat pentru Reuters că au auzit numeroase explozii la Kiev ca urmare a activităţii sistemelor de apărare antiaeriană şi au văzut dispozitive care erau lovite în aer.

Conform informaţiilor preliminare, ocupanţii ruşi au folosit drone de atac de tip Shahed.

Toate dronele lansate de Rusia asupra Kievului au fost distruse de sistemele de apărare antiaeriană sau neutralizate prin mijloace de război electronic, a declarat Serhii Popko, şeful administraţiei militare din Kiev, pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Potrivit acestuia, dronele inamice au venit în valuri din diferite direcţii.

Evaluările privind amploarea exactă a atacului vor veni mai târziu luni, dar, potrivit informaţiilor preliminare, nu au fost raportate victime şi pagube, a adăugat el.

Kievul, regiunea adiacentă şi întreaga parte de est a Ucrainei au fost sub alertă de raid aerian timp de peste cinci ore noaptea trecută, potrivit datelor furnizate de forţele aeriene ucrainene.

Alerta de raid aerian la Kiev a fost anunţată la 01:06 şi ridicată la 06:09, indică presa ucraineană.

Rusia a lansat mai multe atacuri aeriene asupra Kievului şi Ucrainei pe parcursul lunii septembrie, vizând infrastructurile energetică, militară şi de transport ucrainene în atacuri care au ucis zeci de civili.

Moscova neagă că ar viza civili în invazia lansată pe scară largă în februarie 2022 în Ucraina, pe care o numeşte oficial „operaţiune militară specială”.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA