Cel puțin șase persoane au fost rănite într-o explozie produsă în orașul turistic egiptean Taba situat la granița cu orașul israelian Eilat. O rachetă neindentificată a lovit vineri dimineața o unitate de ambulanță și o clădire rezidențială pentru administrația spitalului, anunță postul de televiziune egiptean Al Qahera.
Conform presei egiptene, racheta ar fi fost lansată în cadrul luptelor dintre Hamas și Israel, care continuă în Gaza din 7 octombrie. Taba se află la granița dintre Egipt și portul israelian Eilat de la Marea Roșie, la aproximativ 220 km de Fâșia Gaza. Anterior gruparea teroristă Hamas a declarat că miercuri a atact portul Eilat cu o rachetă, dar despre care armata israeliană a spus că nu le-a reușit și au lovit o zonă periferică.
Deocamdată nu există vre-o revendicare pentru această explozie.
Armata israeliană a declarat că știe despre incidentul de securitate din afara granițelor sale.
Alt oraș egiptean Nuweiba, care se află la doar 72 kilometri de Taba, a fost lovit vineri de o rachetă, dar din fericire proiectilul a căzut într-o parte pustie a orașului.
Încă de la începutul războiului, Egiptul și-a asumat un rol activ în negocierea accesului palestinienilor la ajutor, încercând să obțină eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas și militând pentru o încetare a focului.
Și Uniunea Europeană a cerut încetarea focului pentru a putea fi organizat un coridor verde pentru oferirea ajutorului umanitar și evacuarea cetățenilor din Gaza.
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Moldovei, Nicu Popescu a subliniat vineri că situația din regiunea Orientului Mijlociu rămâne foarte tensionată, iar soarta moldovenilor din Gaza este una incertă.
„În Fâșia Gaza situația rămâne foarte complicată, menținem legătura cu cetățenii nostri am mai comunicat această cifră avem o listă de aproximativ 50 de cetățeni ai nostri care siau exprimat dorinta de afi in contact permanent cu ambasada, am discutat și cu autoritățile din Egipt Israel pentru a facilita retragerea cetățenilor nostri din Fâșia gaza atunci când acest lucru va fi posibil. La acest moment nici-o țară din lume nu are un coridor asigurat pentru retragerea cetățenilor aceste țări din Gaza, deci discutăm si cu alte țări și sperăm că alte state partenere ne vor ajuta sa mediem în cazul în care acest lucru va fi necesar”, a menționatșeful MAEIE.
Nicu Popescu a mai anunțat că de la începutul războiului în Moldova au revenit 1855 de cetățeni moldoveni și că, începând cu 1 noiembrie, două companii din Israel vor lansa curse spre Chisinău.