În 35 de ani de suveranitate economia a crescut, moldovenii câștigă mai mult și au mai multe proprietăți. Drumul a fost lung și anevoios, subliniază expertul Veaceslav Ioniță. Salariile, de exemplu, au înregistrat o creștere semnificativă. Dacă în 2000, în medie, moldovenii câștigau lunar 35 de euro, în acest an, salariul mediu va crește până la 840 de euro pe lună. Iată și alte cifre evidențiate de Ioniță.
Potrivit expertului, deși în prezent importăm mai mult decât exportăm, situația este mult mai bună decât acum 35 de ani, mai ales în ceea ce ține de servicii. De exemplu, în 1995, exportam servicii în valoare de 110 milioane de dolari, în acest an vom ajunge la exporturi în sumă de 3 miliarde de dolari. Cele mai importante servicii exportate de Moldova sunt cele IT sau din domeniul transportului.
Dacă ne referim la afaceri, realizări s-au înregistrat în agricultură, precizează expertul. În anul 2000, în acest domeniu erau angajați 770 de mii de moldoveni, acum sunt 140 de mii de angajați. Producția a crescut cu 50 la sută, iar productivitatea per angajat, de opt ori.
Analiza făcută de Veaceslav Ioniță arată și că moldovenii sunt mai bogați, iar salariul mediu a crescut de la 35 de euro pe lună, până la 840, cât ar urma să ajungă în acest an.
Expertul menționează că un alt avantaj obținut în cei 35 de ani este libera circulație. Din 2014, moldovenii beneficiază de un regim liberalizat de vize în țările Uniunii Europene.