Eugenia Ceban, mama edilului Chișinăului, nouă ieșire controversată în CMC: „Nu vă este rușine?”

Eugenia Ceban, consilieră municipală pe listele formațiunii Mișcarea Alternativa Națională, precum și mama lui Ion Ceban, acuzată în repetate rânduri că se amestecă în activitatea Primăriei, a avut din nou o astfel de ieșire. Le-a indicat consilierilor municipali să-și dea votul pentru inițiativa de creare a unei structuri în domeniul relațiilor interetnice, susținând că sunt nerușinați. Cu toate acestea, inițiativa a picat. Reprezentanții MAN și ai Primăriei Chișinău nu au venit cu un punct de vedere public în legătură cu această situație.

,,Nu vă este rușine să dăm la minoritățile naționale, fiindcă ei contribuie la dezvoltarea țării? Datorită lor, voi spuneți că vă mândriți că vă dă credite, că vă dă granturi din UE și astăzi zgarciților pentru niște lei, începeți a lua împotrivă oamenii să vă privească toți reprezentanții ambasadelor. Nu vă este rușine?”, a afirmat Eugenia Ceban, consilieră municipală MAN.

Reprezentanții Primăriei au precizat că pentru lucrările de amenajare interioară a spațiului destinat viitoarei instituții sunt prevăzute cheltuieli de aproximativ șase milioane de lei, dar proiectul a fost susținut de puțin peste 20 de consilieri, un număr insuficient pentru a fi aprobat.

,,Mă scuzați de expresie, dar când vă duceți la votare cereți votul la fiecare naționalitate. Eu vă rog foarte mult să vă dați seama că atunci când mergeți la votare vorbiți în limba găgăuză, vorbiți în limba rusă, vorbiți în limba bulgară. Uniți-vă și dați să votăm un centru pentru toate naționalitățile, indiferent de apartenența politică. Toți oamenii pe acest municipiu, pe acest pământ, sunt personalități. Mulțumesc ”, a adăugat Eugenia Ceban.

Nu este prima dată când mama lui Ion Ceban dă indicații consilierilor. De pildă, la începutul anului 2024, ea le-a spus consilierilor municipali pe listele MAN că ,,am închis gura și votăm”. Iar în anul următor, purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS din CMC, Sergiu Bejenari, a acuzat-o pe Eugenia Ceban că l-a agresat verbal și că i-a lovit telefonul cu care filma. Incidentul a avut loc după o ședință a CMC, în timpul căreia Eugenia Ceban ar fi ofensat mai mulți consilieri. Nici persoana vizată, nici formațiunea din care face parte nu au venit atunci cu un punct de vedere.

Recent, în cadrul emisiunii ,,1 la 1” de la ONE TV, Irina Gutnic, viceprimara care a fost demisă de primarul Ion Ceban, a afirmat că Eugenia Ceban, mama primarului și consiliera Mișcării Alternativa Națională, se implică în activitatea municipalității.

,,Se implică în foarte multe lucruri”, a menționat Irina Gutnic.

La aceeași emisiune a vorbit despre asta și Victor Chironda, fost viceprimar al Capitalei, responsabil de Urbanism și Mobilitate Urbană, precum și fost consilier municipal pe listele Platformei DA.

,,Eu am avut o singură interacțiune cu doamna Eugenia, când și-a permis să intre în birou și să dea indicații și am spus vă rog să ieșiți din birou și să nu mai intrați
– Ce indicații?
– De astea, doamna Eugeniei i se părea că mai nu ea este primar”, a adăugat Victor Chironda.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA