Eugen Osmochescu, viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, invitatul „1 la 1”

O nouă ediție a talk-show-ului „1 la 1” de la ONE TV îl are ca invitat pe Eugen Osmochescu, viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării. Printre temele discutate se numără impactul asupra economiei Republicii Moldova al războiului din Orientul Mijlociu, precum și al avariei declanșate de Kremlin asupra liniei strategice Isaccea-Vulcănești, precum și consecințele economice invocate de opoziție după ce, prin votul Parlamentului, Republica Moldova a ieșit din CSI, organizație fondată de Rusia.

De asemenea, oficialul va fi chestionat cu privire la avantajele indicelui oferit țării noastre în ratingul agenției Moody’s, una dintre cele mai importante la nivel internațional, care evaluează riscul financiar al statelor și companiilor. Cel mai recent calificativ, cel mai bun din ultimii 25 de ani, arată că țara devine mai atractivă pentru investiții. Emisiunea „1 la 1”, moderată de Natalia Cheptene, va fi difuzată în această seară, de la ora 21:30, și va putea fi urmărită în reluare sâmbătă, de la ora 22:30.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA