Energocom a achiziționat 26,5 milioane de metri cubi de gaze pentru regiunea transnistreană din grantul UE

Energocom a cumpărat 26,456 milioane de metri cubi de gaze naturale destinate regiunii transnistrene. Au fost utilizați integral cele 20 de milioane de euro oferite de Uniunea Europeană prin grantul de urgență acordat Republicii Moldova pentru raioanele de est.

Achizițiile au fost realizate în perioada 1-10 februarie, conform solicitărilor Tiraspoltransgaz și dispoziției nr. 7 a Comisiei pentru Situații Excepționale.

Prețul de achiziție a gazului a fost de aproximativ 57 euro/MWh, echivalentul a aproape 600 euro pentru 1000 de metri cubi. La acest cost se adaugă taxe regulatorii, cheltuieli logistice și de transport, care pot crește prețul final cu până la 25%.

Gazul a fost achiziționat prin tranzacții desfășurate pe bursele din România și Bulgaria, iar livrările au fost efectuate prin coridorul transbalcanic și gazoductul Iași-Ungheni.

Aceasta este a doua tranșă de gaze livrată regiunii transnistrene, după ce în primele zile ale lunii februarie, Energocom a început furnizarea de gaze pentru consumatorii protejați de pe malul stâng al Nistrului.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA